calc nervos epitelii fragile maculând zăpada așternută-n suflet
e atât de rece aerul ăsta coroziv încât aburii-mi devin sloiuri tăietoare-nțepătoare
despic dimineața până la măduvă și-i sorb conținutul ca pe o lavă roșie
nu mai simt nimic altceva decât sete

încremenesc

nici întunericul nu-și mai știe formele și se tot îndeasă în mine pentru a-mi pipăi conturul
se transformă într-o impresionantă gheață sticloasă prin care pulsează steluțe
dacă aș sparge-o mi-aș exhiba brusc venele sub efectul anesteziilor alunecoase
și m-ar fi ajuns desfolierile oaselor

reumatismal am mai învins un junghi printr-o nouă grimasă a gurii
estompez astfel durerile care-mi invadează universul interior
mă împotrivesc iar neclintirilor spintecând burta altei dimineți amorțite
și-i sorb lacom încremenirea

respir – inspir –respir
simt adâncimile imperfecte ale aerului și râd
fără aburul meu cald
e doar o impresie