am pornit spre bucurești
cărând ceața pe parbrizul mașinii
ți-ai sprijinit tâmpla de geam
în oglinda din dreapta am observat cum
prin cristalin îți alunecă
toate câmpurile proaspăt arate
și chipuri de bebeluși

la trecerea prin localități
oamenii apăreau în cale de peste tot
cugetam:
viața își refulează ființele gânditoare
pentru a apărea mai târziu ca simptome

șoseaua se deznoda sub roți
ca mine în serile
când te lipeai perfect de pielea mea
por peste por
încât parcă ieșiseși la suprafață
ca o înecată superbă
ori un stigmat