agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2952 .



cocoon
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2007-12-04  | [This text should be read in romana]    | 



dragostea noastră a început bine. a trecut prin trahee ca un urlet s-a așezat în plămîni.
a prins rădăcini a început să-mi sugă aerul.

orice dimineață începe în pămînt și se termină în carne. sub crusta de gheață oamenii împart bule de oxigen înoată printre pietre ca niște somoni pricepuți se îndreaptă spre locul de muncă apoi mor. le vezi burțile lucind la suprafață e semn că au făcut ceea ce le-a stat în putință. se moare atunci cînd ai făcut tot.

*

avem nevoie de locuri comune îți spuneam. de gesturi de nopți de străzi mai puțin de oameni. oamenii nu au ce să dea dacă închizi ochii ei nu există ei nu ne leagă ei nu ne fac să ne aducem aminte.

lucruri care seamănă dar care nu sunt ale noastre:
o zi în care se moare în taxi atunci aerul miroase a fiere.
o noapte în care facem dragoste atunci oamenii miros a mesteacăn.
o zi în care facem dragoste atunci lumina nu mai are vreo importanță.
o noapte în care stăm zgribuliți și spunem tot ce ne trece prin cap atunci oamenii nu mai au importanță.
o zi în care tu pleci atunci aerul miroase a fiere.


lucruri necunoscute care sunt ale noastre:
părul roșu al mamei mele părul roșu al mamei tale țipătul lor de acvilă gușa lor plină cu mici rozătoare sau boabe care ne țin viață.
rînjetul tatălui meu rînjetul tatălui tău mîinile lor de bărbați care pleacă și nu se întorc niciodată.
permisul meu de conducere de parcă aș avea nevoie să știu cine are prioritate întotdeauna plec singur niciodată nu mă întorc la fel.

*

cutia poștală e goală.
scara blocului e goală.
pămîntul acesta e gol.
femeia aceasta e goală.
orașul e gol.
pereții sunt goi.
oh atîtea lucruri de umplut azi și a rămas atît de puțin în mine.

*

dragostea noastră a început bine îți spuneam.
a trecut prin esofag ca o îmbucătură lacomă s-a așezat în stern. i-au crescut ochi mîini și picioare
uneori întinde mîinile iese prin stern să vadă iarna oamenii rîd ei spun că nu se poate într-un om nu încape alt om. părul tău iese prin coaste îmi desfac pieptul te las să te joci cu venele mele cu oasele mele în formă de conuri de brad.
și nu mă doare nu mă doare deloc.
ce știu ei oamenii. înoată sub crusta de gheață împart bule de oxigen le vezi burțile plutind la suprafață burțile lor lucitoare pentru ei nu respiră nimeni.


*

cum se face ziuă oamenii care nu mai sunt oamenii care ar putea fi oamenii care au plecat și se întorc acum spășiți se adună la porțile mele ca niște soldați așteptînd prînzul cu gamelele goale.
dacă-i primesc nu mai rămîne nimic pentru tine.
ți-am spus că mie îmi trebuie foarte puțin.
mi-e de-ajuns un om să mă învîrt în jurul lui ca o planetă în jurul unui soare de-o zi.
trag obloanele închid ochii.
de azi nu mai primesc niciun om în afară de tine.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!