doar nimicul străbătând străzile acestea pustii
îndepărtare și praf

nu ne-am iubit decât o toamnă prelungă
apoi iarna a ridicat între noi cetăți de zăpadă înalte
și oameni albi strigându-și în poarta lumii sărbătorile tandre

închide bine ușa când pleci
nu lăsa gândul pentru mine
să acopere lumea stingher


ne vom uita prea firesc
fiecare literă a numelui
umbrele nu ne vor mai călători împreună

când prin întunericul rece atât de tremurător
vei auzi glasul femeii din lună
tu să știi doar că încă trăiesc
imperial și sobru
arcuit și dens

uneori voi veni
până la jumătatea drumului înspre tine
acolo
de fiecare dată
așteptându-mă
tu