Afurisita icoana a vremurilor ce-au fost si s-au naruit.
Afurisita imagine de trecut nefost inca dar dorit in fiinta.
Afurisite dorinte ce ma scoateti din calmul indiferentei mele.
Afurisite rascoliri de vointa ce ma faceti sa ma vad neputincios in incercarile mele de mai bine.
Afurisit eu ca le gandesc pe toate ce-mi sunt, cautandu-le reversul, si-ntr-o vreme sau alta-l gasesc.
Afurisit revers ca exista, afurisit eu ca pierd plapanda fericire cautandu-l intens in loc a-l lasa sa apara.
Afurisite vise ce nu va lasati duse odata cu dimineata, ci va tineti imaginea peste mine in perpetuum, lasandu-ma sa merg cu ochii arand pamantul, sa-mi vad varfurile pantofilor aparand regulat si disparand ca-ntr-un joc dar sa nu vad lumea de care ma lovesc sau masinile ce se opresc scartaind starnind o petrecere de injuraturi in urma.
Afurisita lume ca ma dezamagesti cu realitatea-ti.
Afurisit eu ca-mi doresc mai mult decat in contextual vietii(asa cum mi-e dat si il vad) pot avea.
Afurisiti cei ce imaginam utopii stricand farmecul vietii asa cum e ea.

07.04.2006