am sfășiat aerul mi-am mușcat mîna
dîre de amăgire încinsă
umblau prin nările mele
în fragmente de exasperare

dreptul celor sluți
de a îmbrățișa și ei frumusețea
cînd ai doi ochi curioși
unul verde altul albastru
și te pișcă gerul de obraji
iar inima plină ochi de așteptare
se zbenguie în răsuflarea femeilor

îmi ies rădăcinile din pămînt
pînă scot o vorbă din piept
ca și cum am pielea
acoperită cu lene și
vise spuse cu genele
într-o nepăsare vicioasă

veninul mă sărută apăsat pe gură
plin de timp aspru și nerăbdător
o flacără minerală ce mă paralizează
într-o durere mocnită