plimbându-se pe dig prin ploi ce-aduc din depărtate țări
epistole pierdute
înfășurat în plasa de tristețe a cocorilor-
constrânși de gerul iernii să-și lase în pădurea neatinsă de lumină cuiburile goale
poetul
privește cum farul semne face
pe garduri de himere

ecoul altor vremuri-dulci acorduri
alunecă
de
la un capăt al memoriei la altul

neliniștea-cu pletele-i nicicând tăiate
întinde arcul
să țintească
coșmarul ce-i bântuie ființa

corăbii stranii plutesc pe-mpietritul cer
plin ochi cu nepăsare
cutremurate sunt de
respingerea…
apropierea…
respingerea…
apropierea
neîmblânzitelor talazuri

“ e timpul să-ncălzim al nostru suflet
la flacăra prieteniei!” a spus poetul
un murmur de-ncuviințare
s-a auzit
printre
războinici