cât m-aș uita în palma stângă liniile
vor rămâne spintecate ca două jumătăți de măr
eu oricum îmbătrânesc mai departe

ies din propria albie ca un vers născut
din privirea ce ticăie funest

nu-mi ajunge o singură moarte
să pot simți pământul aproape

pielea e prea strâmtă în dimineața asta
îmi scot masca de oxigen
trag în mine toate toxinele
mă otrăvesc chircită-n poemul de față

nicio ieșire, rețeta ta de curățare nu e bună
am pus clor, sodă caustică, albatroși,
în zadar, îmbătrânesc mai departe

colaci de salvare, crâmpeie de zbor
zac pe dușumea, secundele au luat foc, fumegă

mâinile degeaba nu se încălzesc