CATEDRALA BUCURIEI

Mi-ai spus, luminată poiană,
Mi-ai spus, zori de zi, zori senine,
Mi-ai spus: “Viata ta e-o icoană,
Eu nu pot trăi fără tine!”

Și-n seara cu stele în strană,
Și-n fagurii dulci, de albine,
Mi-ai spus: “Leac îmi ești, pentru rană,
Eu nu pot iubi fără tine!”

Și-n limpezi fântâni, sfânta cană,
Scotea vii licori cristaline,
Mi-ai spus: “Mi-e lumina ta, hrană,
Eu sufletu-mi dau, pentru tine!”

Pe lume, lumină orfană,
Și cetină verde, de bine,
Mi-ai spus: “Niciodată n-ai teamă,
Eu voi învia pentru tine!”

Colind ca o voce de mamă,
Prin mrejele tainelor line,
Mi-ai spus: “Tu mi-ești viața sărmană,
Eu nu-s Dumnezeu, fără tine!”

La nașterea Ta, siderală,
Îți spun, când Lumina Ta vine,
Îți fac din Cuvânt, Catedrală:
“Eu nu pot trăi, fără Tine!

Eu nu pot iubi, fără Tine!
Eu sufletu-mi dau, pentru Tine!
Eu voi învia, pentru Tine!
Eu nu pot fi om, fără Tine!”