pe fata ce stătea la preot în chirie
o cunoșteau toți vecinii
chiar și cei din oraș
vreo sută
poate o mie

frunzele dracenei din fereastră se legănau răsfirate
de la curentul de aer
așadar era deschisă ușa din spate

am urcat în vârful picioarelor
ca un alpinist
ascunzând sub haină pioletul zimțat
rece
neted
ca fruntea lui christ

mulțimea remușcărilor clocotea în călduri
era o iarnă rumenă
cu nuri
soarele zorilor pătrundea prin draperii în oranja odaie
ca un grăunte de jar într-o claie de paie

ea aștepta inertă –
sunet de orgă într-un album muzical – pe copertă
își număra sufletul în palmă
deschizându-și venele cu vechea lui lamă

dar duhul probabil i se închegase în trup
undeva
nu curgea
doar sângele șiroia pe podea –
natură moartă a unui pictor furios
înspinându-și trandafirii cu fragmente de os

masa era nestrânsă
lumânările – două – încă ardeau urme de ruj
străluceau
pe buza paharului - răsturnat -
semn de mărturisire
sau de păcat

i-ai fi putut ghici scâncetul mut de vietate fără mamă
ochii mincinoși ai tatălui se holbau din icoană
și ea știa
și ea murea
sub fiecare palmă a lui

grea

nu există! zi fără înviere
și-a spus crestându-și sânii ca pe mere
praful pielii a sărit înmărmurit
departe







înfăptuind o crimă am scris prima carte