de fiecare dată când

pleacă ia cu el o culoare din mine penumbră rochia de nevastă se deșiră în iarbă înaltă câinele apei tulbură cu semne tot mai departe pe margini de glas vestul alunecă incolor aripi cad din mâini însămânțează crini în coapse de nebună voie și silit de nimeni poetul meu îmbătrânește iubit de aceeași femeie preatânără îi adună liniile frigului din palme când se întoarce niciodată plecat din vina cui se aprinde în icoană un pește prea devreme într-un târziu el plivește stele din lucarna inimii într-un sărut infra roșu dorințele oxidează verde și se face iarnă

de fiecare dată când

pleacă ia cu el o mușcată din mine plivește culorile din lucarna inimii stelele sărută infraverde dorința se deșiră în roșu rochia de nevastă oxidează iarbă înaltă câinele apei tulbură cu semne și se face penumbră vestul alunecă incolor tot mai departe pe margini de frig aripi cad din mâini însămânțează crini în coapse poetul meu îmbătrânește de nebună voie și silit de nimeni din vina cui iubit de aceeași femeie preatânără el îi adună liniile glasului din palme când se întoarce niciodată plecat se aprinde în icoană un pește cuprins prea devreme într-un târziu

de fiecare dată când

pleacă ia cu el o iarnă din mine aripi cad din mâini pe margini de frig vestul alunecă incolor tot mai departe de nebună voie și silit de nimeni deșiră rochia de nevastă preatânără penumbră oxidează femeie verde când dorința plivește mușcatele din lucarna inimii stelele sărută infraroșu în iarbă înaltă câinele apei se tulbură cu semne din vina cui poetul meu îmbătrânește iubit de aceeași iarnă se face prea devreme într-un târziu el îi adună liniile peștelui din palme însămân- țează crini în coapse când se întoarce cuprins niciodată plecat un glas se aprinde în icoană

de fiecare dată când