spune-mi cititorule
spune-mi tu, iubitule
de ce toate poemele mele au miezul înghețat

ca un iris uitat pe gem în timpul unei nopți reci
sub care scârțâiau toate amintirile

de ce se închid ușile singure când adorm lipită de tine
iar tu nu ești decât o fantomă care mă veghează
de pe fotoliul din fața mea

de ce nu mă trezește atunci când
mașina ta lovește pietonii
aflați pe o trecere semaforizată
spre palma stângă

te strecori perfid sub pielea mea
nu mai pot ține pumnii închiși
otrava domesticește celulele

în fiecare secundă sunt într-o misiune spre inima ta
îmi așez cu grijă cagula, automatul kalașnikov
e plin de gloanțe de 7, 62 mm

traseul e presărat de victime colaterale
versurile sângerează răpuse pe asfalt
printre ele te văd pe tine
fumând într-o cafenea

mai scriu poemul ăsta
apoi îmi voi fixa luneta spre obiectivul misiunii
anihilarea inimacului principal

mă reazăm de tine și trag
sângele meu îți cucerește tresărirea