Bine si rau

sau

copacul cunoasterii


O, adâncimi ale iadului,
Mi-i dor de tenebrele voastre
Din care am ieșit
Mai luminos decât Soarele
Ce luminează cetatea lui Dumnezeu !
Credeam că Satana este negru,
Dar nu era decât
O culoare din spectrul luminos
Al luminii necreate;
Egal al lui Dumnezeu
Și mai măreț ca El,
În nimicnicia-i ascultătoare
Și întunericu-i dătător de viată.
Că, ce ar fi lumina,
Fără de întunericul ce o pune în valoare,
Decât deșert orbitor
Și lipsit de sens ,
Soare blestemat ce pârjolește
Și distruge viata,
Înainte de a o crea !
Și ce ar fi stelele,
Dacă întunericul pe care s-au cocoțat,
Ar dispărea !
Și ce s-ar face morții,
Dacă întunericul,
Nu le-ar veghea odihna?
O, tu, Satano, Cerneala cu care Dumnezeu
Și-a scris literele pe trupul Său,
Actor, ce ai acceptat sa joci rolul negativ,
Intr-o telenovelă nebună,
Din care oamenii nu înțeleg
Că lumina și întunericul
Sunt UNA, tocmai prin
Veșnica lor despărțire?!
Durere nemărturisită,
Din care s-au născut oamenii,
Care au țintuit Lumina pe cruce,
Și-au aruncat întunericul în Iad,
Iar acum îl caută pe Dumnezeu !
Pupe, ce dorm,
În mătasea propriei credințe,
Ochi fără de pleoape, ce visează,
Și nu pot deschide ochii,
Pentru ca, vor sa creadă,
Că au pleoape !