revelionul nu există

perfectă negare milord așa cum neg bărbații înalți și reali
care îmi deschid ușile când merg la operă în rochie de plumb
urc scările mă împiedic de nonsensuri

sunt vie până la umeri în rest aceleași forme banale
unicitatea mea grațioasă e inutilă astăzi ca o pieliță tăiată
un muc de țigară pe care îl mai păstrezi până a doua zi
când vine cealaltă aruncă scrumiera te privește sfidător
gura ta crudă și legată în fum se strânge de furie
își amintește de câteva săruturi foarte reale
de ceva promisiuni neîntâmplate de o dragoste stranie

realitatea asta ca un brad împodobit formal
cu zeci de globuri cadouri și fotografii de familie
te ține în ea ca o durere știută pe de rost
însă carnea mea netedă și muritoare
nu îți iartă jocul de-a viața
scena dublă pe care calci nici dezordinea din culise
sentimente-lilieci pe care le scuturi
când treci indiferent dintr-un rol într-altul

ajung acasă prea devreme ferestrele stau aliniate cuminți
pe aceleași ziduri strâmbe
liliecii atârnă de faldurile plumburii
aici nu mai miroase de mult a țigară after shave și
alte realități din lumea ta perfect masculină
pe care nu o mai pot nega fiindcă e revelionul

și eu nu exist