te-aș putea trezi
privindu-te
așa cum
m-ai învățat tu să cred
într-o noapte de sihlă
sub bolți înalte
țâșnind dintr-o lume
fără timp
semitonuri unduite de gri
încărunțindu-mă
ca zăpezile în lungi tăceri
te-as putea trezi
mangaindu-ti coapsele de porfir
in tandre falfaituri
de aripa moscata
si-n frig de stele
nu-ți voi atinge chipul smaltuit
nici trupul
strălucind straniu
sub cerul care nu-i

urma-vor toamne-n mângâieri
ca să ne-nchipuim
cum vom muri