această uluitoare tristețe se așează peste mine ca pielea unui berbec jupuit

așadar merg pămîntul sticlește fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană

așadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine știe

adormind închipui orașe cu oameni puțini
oameni puțini și mici de statură ca mine
cît să nu mă cațăr în măslini să-i privesc în ochi
adormind uluitoarea tristețe devine o barză pe cîmpul din palme

și toate dorințele se transformă
uneori prin fața ochilor trece un cîrd de bărbați spre valhala
imediat tatăl cerșind lui ahile trupul lui hector
un altfel de a te ruga de oameni să fie oameni

așadar merg
zornăie prin buzunare grăunțe de morți
unde-o fi grettel unde-o fi grettel la casa din pădure voi ajunge iar singur
ca o piele de berbec jupuit