îți scriu aceste rânduri degetele celui
ce își atârna cu o sfoară
în fiecare zi cheia de gât și ieșea la joacă,

mi-am pus în surdină soundtrackul
de la you got served, nu mă judeca, lasă-i pe alții...
tocmai ne-am auzit
și ești,

îți povestesc despre o zi ca asta,
când în cabinet doi pacienți intrară și miroseau
a bucătărie de apartament cu două camere,
când mi-am zis că noi nu știm
să ne jucăm de-a moartea cu ce simțim,

erau doi oameni simpli, tot ca noi pentru alții,
un el și o ea,
care e năcăjitul? a întrebat medicul iar
oamenii au zâmbit,
dacă ai fi văzut zâmbetul lor ai fi simțit la fel
ca și mine,
ai fi dorit să le strângi mâna și să-i trimiți
la toate buletinele de știri,
nu la "Din dragoste" cum ar gândi răutăcioșii...

dar nu despre asta vreau să-ți spun,
ci despre omul tăcut care îi observa și se
gândea
că ești mai frumoasă ca un târg într-o
dimineață de iarnă,
cu florărese pe drum...

apoi am băut apă moartă și le-am întors spatele
cu urechile ciulite...