O clipă am visat că sunt liberă.......

O clipă
am evadat
din coconul meu
țesut din
fire fine de mătase,
mi-am încălțat
sandalele
cusute
din petice de vise...
mi-am eliberat
aripile
crescute pe furiș
din fire
de dorințe...
cu mult curaj
am inspirat adânc
privirea ta...
și am crezut
că zbor.
m-am tot înălțat
sorbind
petalele cu rouă,
prostuț
țesute-n calea mea
de un copil
ce nu știa,
că nu sunt fluture...
că n-am cocon...
că aripile-mi
nu pot fi arse
de flacăra privirii lui...
el nu știa
și nu i-am spus
că toți suntem fluturi
dar,
numai unii
au dreptul
și putința
să poarte aripi
și sandale
și să zboare...
mi-am retezat
atunci
aripile,
cu foarfecele
realității lumii mele,
a inimii mele,
a vieții mele...
și le privesc
acum
cum fără mine...
vor să zboare...

le voi păstra
până atunci
când
voi deschide
coconul
din mine,
și le voi dăruii
ființei,
deja dragi mie,
pe care
ți-o datorez
știi bine
numai
ție....
nu ție!
Cu aripile
țesute
din viața-mi
ce mi-a fost...
ființa
dragă nouă,
va știi să zboare...
pentru că
mumai ea
este fluture adevărat
ce acum
este doar vis,
în coconul iubirii noastre.