e un lucru absolut normal, ne adunăm în stradă
tensiunea dintre noi ar putea
îngreuna traficul. luptele, nervii, tonul ridicat, toate astea
ar putea face în jur un loc irespirabil

se simte mirosul de transpirație, respirația bărbătească
după ce ne-a curs sânge din gingii
dar nu mărim distanța, nu lăsăm privirea
poate doar când obosește vreunul
careva îl bate pe spate, îl consolează
dacă ar ceda, s-ar duce toată munca, locul
s-ar putea pierde și până mâine s-ar transforma
într-o piață, o parcare, ar putea crește chiar iarbă dacă plouă

am putea relua unele obiceiuri, s-ar duce și sterilitatea
cortegiile feminine abia așteaptă
copiii sau măcar gesturile care duc în pat, suplețea
cu care trec mereu pe lângă noi e amenințătoare
se mai lasă câte-un genunchi în pământ
dar încurajările rezolvă, susțin, mâinile noastre de ce
sunt trecute după grumazul celorlalți

ne unduim. dansul aglomerat, singurătatea balansată
dintr-o vârstă precoce, rolul de tați care-și cocoloșesc
odraslele așa de pure, frumoase
multe lucruri au devenit tabu, dar
nicio condamnare nu e mai firească decât
întoarcerea la istorii uitate, vânători și războaie
care ne-au îmbătrânit fără rost, ne-au sedus