M-am gândit pentru o clipă
să nu mai mor ca deobicei
și să strig spre voi cu tăcerile
de zece mii de ori căte zece
și să vă ating cu surâsul
de o sută de ori câte o sută

Pași mărunți mă vor sufoca
atunci când mă voi hotarî
să nu mai plec nicăieri
să-mi gust toamna aburindă
fără teamă de dinții sparți
în atâtea vorbe nerostite
acum pare a nu mai fi la fel
de imposibil doar de fiecare dată
când vă uit mai des a mă sopti

Și de o mie de ori cate o mie
mă voi ridica de la masa voastră
și de alte mii de ori cate o mie
vă veți ridica voi de la a mea
și ne vom hrani cu timpul toți
de la aceeasi farfurie și iar ne
vom sorbi din aceeași otravă
doar ca niciodată nu ne vom sătura

Până când nimicul va zbura
cu gandul totul va disparea
cu noi uitându-ne la voi
cum consumăm din buze oarbe
fugim cu mântuiri pe frunți
uitate-n nori ca noi ca voi
de o mie de ori uităm că mai
mușcăm din noi cand devenim
din ce în ce mai goi.