când

văd asfaltul peste care ninge

mă simt un mort ascuns în șifonier
mi-e frig de câte ori se stinge
fereastra oarbă
în vreun cartier

parcarea-și doarme caii
-putere bot în bot
mințind din far lumina strivită de zăpadă
gri șobolani cu plase
trec crivățul înot

către subsoluri unde pot fără dinți să vadă

dansând peste pereți lumina globulară
a brazilor pe care
i-a siluit crăciunul
îngerii orfelinatului divin împărțindu-și
săpunul
ca pe covrigi cărora mamele au uitat
să le scoată
gaura
sau numai ambalajul poleit
sau numai aura

(n.p.)

mi-am amintit
aici ar fi mers altceva
poate o deșteptare cu clipirea grăbită
poate vis fără bici cu tresărire de vită

barem de animal fără stăpân
de hiară
de sălbăticiune
așa cum umblă prin lume

fieru-i fier

sufletul meu