Cu timpul, moartea devine ceva obișnuit.

Un pahar cu vin roșu
băut la temperatura camerei,
seara,
cînd plînsul preface ochii femeii
în heleștee
cu pești străvezii.

Acoperișul de tablă ce lunecă
de sub ghearele pisicii
în goana ei nesfîrșită
după șoarecele asimetric al nimicului.

Pasărea tocmită să aibă grijă de inima ta
o ciugulește, puțin cîte puțin,
și o duce puilor ei care, la rîndul lor,
vor fi aleși să păzească alte inimi.

Alteori, moartea trece neobservată
ca ruperea unei crengi sub întîia ninsoare,
ca nunțile într-un sat de pescari,
după furtună...