sângele-mi urcă și coboară ca un navetist plictisit
de trenul murdar în care toți își aruncă
viețile șubrede, fisurate de vânt
nici acum nu-l cunosc

pasager clandestin care bâlbâie o arie
dintr-un libret nemaivăzut

am celulele infestate cu plecări și sosiri
fosile depuse pe vene

contagioasă urc pe scenă și nu mai plec niciodată

numai tu arunci cu o piatră în inima sașie
cercurile ies din epidermă
ai vrea să le rostogolești

un înger cu spatele încovoiat mă îndrumă
la ieșirea din mine
cicatrizându-mi poemele