primăvara... sur les grand boulevards
purtam pe braț un coș
plin cu magnolii de-a valma
se făcea că am adormit în iarba tăvălită
de somnul căprioarelor
sub meri abia înfloriți
două femei amestecau cuvintele
cu care rupeau luceferi
din pieptul septentrionului
și pe frunze de smochin
îi mutau în cercul inimii mele

femeia care scrie versuri
are o aromă de noapte cu lună plină
în care parcă nici cîinii nu latră
trupul îi trece în noian de abur subțire
ca și cum ar călca pe caldarîm de sidef
în ochi îi lucesc unghii de înger
capătă transparență de vis
și amăgire de adîncuri de lună
într-un ulcior de untdelemn
pentru rănile altora...

primăvara... au-dessus des grand boulevards
am trăit un ceas de ispită și jaf sufletesc
revărsare de patimi...
ca să îmi fie mereu dor de femei
și de umbletul lor prin zarea lumii
vorbe nebotezate pînă la mine
de alte sărutări

dimineața
înainte de a mă privi în oglindă
le aștept la cafea...