Am lăsat o pauză între noi și timp
Doar un punct-pătrat ne despărțea ochii
Și totuși, atât de departe

Muțenie sfântă în lanul de porumb
Noi rugam aurore fierbinți să ne uite
Și tremuram în friguri roșii fără interstiții

Ai zis și s-a făcut liniște, din nou
s-au scuturat de negru chiote barbare
și-a fremătat lumina între muguri

noi am primit-o ca pe-o apă
vrafurile de pene stivuite în bibliotecă
un cioc croncănea silabic psalmi în tăcere

ai zis că n-o să mai porți zâmbet
decat în ziua a șaptea
l-am văzut pe Dumnezeu odihnindu-se

încercam să nu mai contăm pentru nimeni și nimic
pe cât de mult cu putință, de-ar fi…
să nu ne muște iarăși cu-nstrăinare zorii

am luat o ultimă gură de aer, egoist
privirea cu reproș ai alipit-o frunzelor

pecetea ultimului sărut brazda stejarii
mi-ai spus că o să mă aștepți dincolo

e ultimul joc și nu par să-nțeleg
căci corbii n-au murit, ci doar...
tăcerea…