sunt ghemuri de memorii
pe care mereu le semnez cu cercuri,
cu cercul sfânt, în care
gasesc atâtea posibilități
cât ai putea aduna în căușul palmei.


se aduna toate printr-o formă de respirație
exact acolo unde începe magia,
unde vraja ia loc zeilor,
acolo unde, sângele din gral
nu e nici mai mult, nici mai puțin
decât apa toaletei.


apoi din gralul cu sânge de toaletă publică
se amestecă o picătură
în eprubete, la sfântul mormânt
și se sfințesc numerele fiarei,
codul de pe mână sau de pe frunte.


în prăpastia dintre om,
se nasc la sfârșit vulcani noroioși de gheață,
sloiuri, mărginite de foc
la picioarele îngerilor.


și cu toții vor striga pe la tocul ușii
înfigând degete în sonerii,
dar Dumnezeu nu va fi acasă,
ci va fi plecat într-o altă galaxie
unde va lua totul de la ănceput.


ne vom silii să modelăm în cărămizi
idoli de plumb si rugină
și tot mai aproape vom fi de noi
decât de sfântul gral urcat pe Golgotă.