Plecarea a fost atât de grea
Încât mi-a stors toată umbra
A fost așa de rece și de udă
Încât mi-a sfărâmat și ultima penumbră
Dar plecarea n-a fost a mea
A fost a cuvintelor mele, amintirea.

Gravitatea situației e așa mare
Zâmbetul înca aleargă în căutare
Si orice clipă pare infinită
Orice zi o secundă mică
Și-ți sfâșie râsul, și te ia departe
Te pune să citești, a pus totul într-o carte
Dar încă nu s-a terminat convorbirea
Ultimul salut e mai greu, amintirea.

Sclipirea ți-o fura, ți-o aruncă undeva
Și simți nevoia să te răzbuni pe cineva
Îți împarte ochiul în două, te doare
E așa de ud, si-l pui să se uște la soare
Și s-a pierdut într-un sărut ocrotit
De un sentiment mai mic, oglindit
Într-o oglindă ce marchează intrarea
Dar nu poti intra, de paza e amintirea.