Realitate

O picatura de culoare
intr-o farima de nisip,
un univers tern, rece, sumbru
pe-al tau obraz abia-nverzit;
o odisee nestemata,
o albie fara curenti,
innamolita si secata
intre doi munti indiferenti...

A doua zi era mai vasta,
apasatoare si cumplita,
imaginea unei himere
Fata Morgana adormita...
Ca un contur fara de viata
incerc sa ma strecor aiurea,
ma uit subtil in spate,’n fata,
vad pretutindenea natura...

Povara cruda, herculeana,
vazduhul incomensurabil ma cuprinde
tu esti mai magica, mai diafana
... atita saracie de cuvinte...
Placeri ascunse-n inima salbaticiei,
o frunza verde cu nervuri plapinde,
as vrea ca sa te chem, imi sta pe buze
numele tau, ca niste soapte-arzinde.

Frumoasa-i clipa
si izbavitoare;
inexorabilul .
Se schimba strofa, dar e o modificare
ce nu impieteaza-acest refren.

Corabia sperantei inca mai pluteste,
desi in chila sparta se indeasa-acum
o realitate-nselatoare-n jurul
perfectiunii ei scaldate-n fum.
Un rinjet cit planeta-ntreaga
pe al meu chip transfigurat:
„ ce dracu’, viata merge inainte,
nu mai gindi ca un ratat!”

Sa fie happy-end sau sa nu fie,
aceasta-i intrebarea mea, nu a lui Will
ma macina, ma roade, ma apasa
nu mai am mult si-ajung senil.
Dar monologul asta cu nonsensuri
te va fi plictisit fara-ndoiala;
voi pune punct, dar sa nu uiti amice,
ca nu-i o realitate virtuala.