intrai în coamele apelor cum lumina-n vitralii,
praful zărilor ca un os de călcâi
în tine creștea,
sâmburele tăcerii se făcuse amar
și ploua, și ploua

și privirile mi s-au despicat într-un scrâșnet,
sticloase,
verzui,
le vânturau ore și ghețuri de-a valma,
trăgeam lacom spre mine adâncul
rotunjindu-i tăișul cu buza, cu palma

hei, unde sunteți, rechinii mei sidefii,
tu pește viperă și tu pește balon,
îmi vând fiordurile pe un cal de mare
și mitra caldă pe un unicorn

iar tu însăilai depărtări
prin genele mele meridian,
asfințeai
prin genele mele cărare,
stârvul timpului putrezea în cadran
și smârcuri picurau din minutare.

să nu privești înapoi,
îți striga reciful meu stâng stângaci și prelung,
să nu privești,
mai am trei prăbușiri, trei sori,
trei solzi
și te ajung…