cred că am dispărut fără urme vizibile
în incendiul profețit de cei care ne-au iubit îndeajuns
fiii noștri sunt vii
construiesc poduri și case prelungi cu vedere spre nord

nu am înțeles niciodată
vămile fumurii ale iernilor traversându-ne cu indiferență
să rămânem aici
ascunși prin trenuri de noapte
viermuind cu delicatețea boemilor
devorați în cercuri de apă și distanțe de foc
să rămânem aici
tristețea noastră va străluci până departe
în nopțile cu lună rotundă
și cai negri îmblânziți inutil

am căutat înserarea
aprig am însângerat lumina semenilor printre ierburi înalte
când am găsit-o ne-am desfăcut unii din alții în stoluri

conturul trupurilor noastre mai pipăie și acum întunericul
vom hrăni cu el
departele
târziul
și steaua nevăzută de nimeni
care va cădea odată cu noi


ascultă poezia în lectura autoarei