la un an depărtare de fereastra mea
doi cai își rumegă propria umbră din iarbă
liniștiți și albi
o rumegă încet ca moartea unui pește

dimineața mă trezesc
picurând din tavan în așternuturile mele de nisip
după care deschid fereastra fac niște genuflexiuni
cu armura pe mine etc până seara

trec prin cimitir deseori precum
sorin(așa îi zic eu la soare) pe cer
corectez poziția unor morți
aici
nu depinde de culoarea vineție a cuielor din coșciug
pur și simplu îi privesc și simt că asta vor și ei
cum simt?
simt așa ca și când îmi cresc cactuși la încheieturi

omenii cu ceasuri la mâini ca niște gâlme
învață să clipească umed spre binele lor
eu îi numesc vecini
vâslim împreună
și încercăm
în nopțile de vară să aflăm dacă
stelele scot sunete de greieri
sau invers