Deschide pasăre clonțul și bea, acum îmi pot ține inima căuș, însetato
demult nu-mi mai amintesc niciun cântec de leagăn
doar foșnetul talazurilor plăzmuite cu ochii închiși
Suntem două cristale de sare încă vii
la gâtul sidefiu al mării

Închide aripa sălcie în mine
și lasă-mi trupul tău izvor încercuit pe piept
prin tine știu cum trece geamătul fără țintă
din fluture de noapte în fluture de noapte
cu fiecare piatră zvârlită în sânge
cu fiecare tril promis ursitoarelor
încă din gușă

Mă ștergi cu umbra ta ca din întâmplare
de-atâta ger se ridică aburul din tulpinile buzelor
ca niște flori înmănușate-n suflet la capătul roșu
și-atunci îmi spun poate că mâine
voi prinde-n geană un ochi verde din care vor sări pești împăunați la coadă
și n-am să mai mor cărând aerul cu umărul
de la o gură la alta
ținându-mi respirația
am să mă mut cu totul în locul din care-ți cresc aripi
am să te mut cu totul în locul din care-mi cresc călcâie
ce animal ciudat se plimbă pe străzi cu noi călare pe spate
un om și-o pasăre într-o singură carne