ieri îmi îngropam singurătățile în riduri
starea îmi așeza chipul peste tot
de parcă aș fi fost
modelul din umbră
neted și alb
precum pielea întinsă
pe vene

mi se pare ciudat cum azi
rupt de tristețe
mă afund între gânduri
și tac
unindu-mi palmele în semn de rugă pentru
jumătatea trupului rămas în așteptare

pașii vor avea aceeași direcție

chiar dacă mâine odată cu mine
timpul va semna un testament

cineva o să adoarmă
cu tăcerea sub cap
luna va dezbrăca lumina
spre mal
căderea o să atârne
de negru ca de o aripă
rătăcind depărtarea
lângă zbor
doar un trup fără nume

din mine o să curgă
depărtările în cercuri mici
ca o imagine ruptă din cruce

lacom timpul mă trage
într-un mâine fără atingeri

deși știu că de mâine
voi fi iarăși liber
și prin mine vor trece multe anotimpuri