Plecînd pe-alocuri spre cărări
Un foc, de pală minune, în mări
Scoțând o armă eminesceana,
Se înmoaie într-un pic de geană.

Apucă să colinde-n foi de poezii
Luceafărul aprins în zori de zi,
O, ce foișor smuls din lună!
Ce splendite cuvinte mai murmură!

Numai o minte deslușind creații
Mărginește-n Epigonii, o lume de savanți,
Și răspândind poeți în zboruri de cuvinte
Basme ale lor sunt nestemate, amintite!

Zăbovind prin frământari de gânduri
Un singur dor umple umilele rânduri
Spre iertarea nopții s-adoarmă
Fără zumzet, fără lacrimi...să moară.

În ale lui scrisuri de vorbe plăpânde
Cu voievozi, se luptă penița de izbânde
Din cele cinci scrisori a-naltei cunoașteri
Mihai pe-o culme atinge renașteri.

Un grai rămâne cu minunile filelor
O dorință zboară cu literele minților;
În miazănoapte iarăși inspiră înzestrări
Numai de Eminescu demne-n uitări.