Și ninge, încă, Doamne, în adâncimi de suflet
Mai rece decât străzii zăpezi târzii așterni
Iar oamenii aceștia nebănuiți la umblet
Sunt duși la Saturnalii în care zeii terni

Beau vin de contrabandă din cupe chinezești
Spoite îndoielnic în vorbe de bravadă
Iar tu de-o vreme-ncoace te faci că ne iubești
Precum femeia-n doliu, pândind, la colț de stradă

Mai ninge dar zăpada demult pierdu puterea
De așezare simplă asupra de noroi
Orașul din mizerii își geme surd, durerea
Cum fața Dumitale se-ntoarse de la noi

E alb și frig aicea ca-ntr-o cetate moartă
În care nu vrea nimeni să iasă la liman
Și-n fiecare casă bătrân sau tânăr, poartă
Blestemul ăsta tulbur’ de Iov contemporan...