Du-mă acasă s-a luminat
becurile atârnă de tavan ca niște raze
fluturii de noapte împrăștie var
pe creasta muntelui de sticle
cea mai grea ascensiune
pe cea mai frumoasă ninsoare
am cucerit vârful cu capul pe masă
într-un continuu șoc hipotermic
în liniștea avalanșelor
de la sentimente la obsesii
unde podurile de gheață scârțâie
sub presiunea prăpastiei

nu mai înțeleg nimic
am trăit noaptea de pe urmă
și totul s-a împlinit atât de firesc
încât nu mă pot bucura
du-mă acasă pe lumină
pe cel mai lung drum pe care îl știi
dar să fie atât de drept încât
tot ce pierd să poată fi găsit
am nevoie de tot echilibrul pe care
mi-l poți da iar eu îți promit
doar o dată să mă sprijin de tine
să te calc doar o dată pe picior fără voie
doar o dată să cad să te trag după mine