Se-așează robu-alături de stăpînă
- ca pe-un inel de aur două chei.
Pentru o clipă lanțul lui atinge
brățara fină de pe glezna ei.

Mînă în mînă, ochi în ochi, îi pare
că fac al lumii tainic înconjur.
Și, moale, în pămînt, se scurge timpul
prin trupurile lor fără contur.

Dansează lin, gustă licoarea
ce nefiresc i-a-mpreunat.
În schimbul îndrăznelii, robul
va fi, în zori, decapitat.

Ce-i pasă, mîinele-i aievea!
Moartea? Mai mult o arătare.
O insulă spre care tot vîslești
iar cînd ajungi aproape, ea dispare.

E ora dansului, cîntați viori!
Să se prefire viața-ntr-un suspin.
Acum, pînă și regele îl iartă
pe cel ce i-a turnat otrava-n vin.