nu eram singurul om
ce venea să rostogolească norii prin ceruri
în luna aceea a lui marte spre asfințit
scriam citeț pe suprafața apei
eu nu trăiesc firescul
ștergeam totul apoi și o luam de la capăt
eu nu vreau să trăiesc
într-un avion de hârtie
într-un nod de batistă
într-un ciudat trifoi cu 4 foi
eu
nu
nu
nu
nu îi înțelegeam pe oamenii aceia cu aripile lor de ceară cu tot

ar fi trebuit să luminez ca întotdeauna
să cânt pe la porți închise și să tac apoi
cu naturalețea frunzei de viță de vie surprinsă de soarele ce-i inventa culoarea

într-o zi mi-am cumpărat ghete noi
erau mai mici cu un număr
întotdeauna m-am gândit la mine ca la un om cu ghete strâmte și drumuri lungi de străbătut
nu aveam dreptate
ajungeam mereu la capătul drumului înainte ca el să se termine

în altă zi am măsurat singurătatea și am înțeles că ea ține cât mine
atunci mi-am spus că nu am dreptate
deși tocmai veneau alte vremuri
nu aveau nimic de spus
erau mult prea singure fără de mine

apoi într-o seară am început să iert
cu o dexteritate uluitoare
anulam
anotimpuri(întotdeauna se împrimăvăra deodată și nu apucam să termin de scris pe ape eu nu eu nu eu nu....)
2 sau 3 certitudini(întotdeauna eram de o nesiguranță uluitoare m-am născut la ceasul 12 din noapte undeva la o răspântie)
câțiva bărbați care m-au iubit(întotdeauna plecam la timp cât să-mi iubească absența s-a consemnat în istorie dana banu fuge mereu la timp doar de ea potrivit)

într-o noapte ca toate nopțile am ajuns la grădina zoologică
m-am așezat cuminte într-o cușcă și am început să iubesc oamenii
ei mi-au dat
pâine uscată
apă
niște suflet cu împrumut
2 coperți
și câteva pietre
mă inventau mereu din cuvinte spunând că eu trăiesc
într-un
avion de hârtie
într-un nod la batistă
pe cea de-a patra frunză a unui trifoi
aveau dreptate sau nu
important e că eu am măsurat singurătatea
și nu mă întorc niciodată din drum
am ghete prea strâmte


asculta acest text in lectura autoarei