De-aș fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aș iscodi pe trecători,
De unde vin și-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori ;

De-aș fi troiță în cărare,
Pe babe, pân’ s-or închina,
Le-aș pune-aceeași întrebare :
Văzut-ați dorul pe-undeva ?

De-aș fi eu pod, pe râu, în vale,
I-aș strânge apele ce-i curg,
Să-mi spună albiile-i goale,
Unde e dorul, în amurg,

Iar pe-noptat, ca și o fată,
Aș întreba Luna mereu,
Sub care boltă înstelată
Visează-acuma dorul meu (?);

De-aș fi clopotnița bătrână,
Aș întreba întregul sat,
De sus, din deal, până la stână,
Cu dorul, ce s-a întâmplat ?

Căci…parcă s-a înstrăinat,
În uliță, când rar apare,
E-atât de trist, și-nlăcrimat,
Pe-o filă numai de scrisoare.

Valeriu Cercel