la umbra unui copac
se așează-n genunchi
în preajma ei
se aude doar uguitul
în mână are o floare albă
mă mărit
nu mă mărit
își spune rupând câte o petală
cu ultima între degete
strigă privind deasupra
mă nasc
nu mă nasc
îmi spun
dând din picioare-n pântecul său

în brațele sale
îmi desfac pumnul
atât de alb mirosindu-i sânul