prea mulți, prea mulți mă urmăresc –
fiecare-n orgoliul de a fi ultimul
care trece prin mine
ultimul care mă născu
ultimul care mă iubi
ultimul prieten, ultimul asasin
până și ultimul poem
asupra căruia nu va fi timp să revin
astfel încât de teamă să nu se rupă șirul
eu capul nu îl mai întorc –
mă prăbușesc într-o pace
în care nimeni nu mai încape