Aș vrea să aprinzi focul mai târziu, când cerul își încruntă sprâncenele spre înserare, cu câteva hașchii din sufletul meu. Apoi să pui pe foc o mână de ace de brad. Mă va ustura puțin verdele ăla muceziu dar o să-mi feresc ochii, nu o să doară...și-apoi cât de tare poate să zgârie acele astea, nu mai mult decât privirea ta. Îți voi încălzi palmele pe vatra încinsă unde cândva îmi coceam în tăcere iubirea.
Să nu gândești niciodată timpul, să nu-i împiedici căderea lină printre degetele mele. Și să lași perdeaua, afară e noapte oricum și aici va fi cald și va mirosi a ace de brad.
O să-ți povestesc cum își imaginează focul lemnul și cum acolo înauntru, când doare, bradul secretă tămâia iar scoicile perle. Nu, să nu gândești nici cuvinte altfel nu întelegi nimic, va iesi fum si o să deschizi pleoapele. Nu să nu gândești cuvinte, nici adieri de vânt. Eu o sa ard încet, încet cu miros iute de ace de brad........