Copiii se zdrobesc cu viteză mare în zidul de aer.
Din ei rămân doar pete roșii înfipte în tencuială
Până la os. Așa ajunge o bucată mică de copil
să trăiască în lumea de cărămidă.
Aici luna îi perforează mațele cu razele
din el se scurg toate
e numai piele și os
din el a mai rămas doar
sângele speriat ca orice sânge
care nu are sânge.