încep să alerg primăvara de timpuriu
atunci apar și primele madone
pe arătura din spatele lagărului de femei
îngroapă semințe de prunc și îmi strigă
să ai grijă de ei femeie, vezi ce faci
dumnezeu e mare și vede tot
cave deum
apoi icoanele lor crestate până la inimă
sublimeză în fum peste fabrica morții de vise
atât rămâne din mitul perechii
prunci abandonați în lanul de grâu

uneori văd la glezna spicelor bucălate
un dumnezeu pitic mânios
tot ce-a poruncit să fie ascuns ochiului
crește mai presus de sine
și de poemele mâzgălite în stele

prima brumă mă prinde tot alergând
cu snopul de prunci la piept
pământul icnește înfundat sub adidași
la fiecare trei pași expir
sânge pe calea lactee