pictez scoarță cu rășină de timp,
aroma dă pensulă copacului...
crestând secunde pe trunchi secular,
în timp prefac
stejar în frunză cu rădăcini întoarse
să dăruiesc peste câmpii
capița fânului pe care din tablou o învii...

Chiar Tițian, pictor din Þările de jos
mai pune-n cui renaștere...
vezi?
ciobănescul mioritic lângă car cu boi ?

este frumos al nostru plai!
Fecioară și el băiat de plug voinic
sau îndrăgostit
dar... pică apoi tabloul
din peretele alb de casă zugrăvit
acolo suntem noi
nu uitați aburii bunicii în ultimă suflare,
a moșului care umeri de țară a pus...
chipul lui se încruntă de sus
pentru noi, pentru voi, pentru...
ține întoarsă pânza de tablou
în lume de sticlă...
privesc...
fața mea ce este a ta
sufletul meu în statuie albă
de porțelan
sau poate de rășină,
statuie pe soclu de munți,
pensulă de piatră,
în copac agățată,
la care eu nu ajung,
mă strădui
agăț...
când
sunt
eu...