Era nespus de dezbrăcată
Și arbori falnici, indiscreți,
La geam se-nghesuiau s-o vadă,
Apropiindu-se, șireți.


Ședea în jilț, aproape goală,
Cu mâinile pe piept - arici.
Și-i fremătau pe pardoseală
Picioarele, atât de mici!


Deodată ochii mei văzură
Un licăr ca de ceară, șui,
Ce-i flutura pe sân, pe gură:
O muscă pe-un măceș sîlhui.


Îi sărutai subțirea gleznă
Ea râse-atunci, un râs brutal,
Cu triluri limpezi, care-n beznă
Sunau mătănii de cristal.


Ea piciorușele-și retrase:
"Te rog să încetezi", rosti,
Iar râsul ce mă-ncurajase,
Părea, acum, a pedepsi!


Cu buzele înfrigurate,
O sărutai pe ochi, discret.
Ea, capul dându-și-l pe spate,
Îmi zise-atuncea: "Mai încet!


Aș vrea să-ți spun două cuvinte..."
Restul în sân i-am azvîrlit
Cu sărutarea mea fierbinte,
Iar ea a râs și s-a-mblânzit...


Era nespus de dezbrăcată
Și arbori falnici, indiscreți,
La geam se-nghesuiau s-o vadă,
Apropiindu-se, șireți.