Cavalerul ereziei – răstignit
pe sârmele ghimpate ale veghei,
pune cruce la cortegiul tău zilnic
de cruciade fără cauză.



În cetatea pieptului pustie
își zvântă criza miocardul
pe treptele luminii,
între ciocanul și nicovala
iluziilor treze palpită.


Iar în jungla globulelor se aud
foșnind din aripi aspre
sfincșii patimilor mute,
bufnițele silabisind
hieroglife din
Abecedarul Melancoliei…


Luciditatea sângerează, taumaturgul e zdrobit.
Aidoma unei lupoaice gravide și-nfometate,
trece palida Lună pe deasupra anemiei tale,
adulmecând urmele sângelui de mâine,
și ia naștere deodată în fața ta
inefabila paloare a sinucigașului din tine,
surâsul celui sugrumat în somn de speranțe.


Victimă crucificată
pe pânza dialogului său înveninat cu nimeni,
păianjenul cu cruce îți întoarce spatele.