Fântâna ascunsă după o piatră
mă caută întruna.
Nu știe să mă găsesc și nu știu
să se găsească.
Farfuriile ne sparg și șuieră deasupra
noastră-ntruna
inudându-ne pașii cu cioburi și ploi de sticlă.

Noi, două infinituri și două singurătăți
uitate-ntr-una singură,
ne adulmecăm din când în când transpirațiile
altora...
Căutăm farfuriile sparte și fântânile ascunse
dar nu le găsim niciodată,
decât uneori.
visul ne face să ne trezim în alte vise
cu sfârșituri vulgare, cu femei goale
și bărbați hidoși.
și-apoi ne uităm oripilați la ceasurile de pe tavanele
înguste și ne dăm seama că nu suntem noi
ci doar goi monștri izgoniți
din rai.

Ce fantezie orgasmică ne-ncearcă de fiecare dată
în prăpăstiile minților bolnave,
atunci când ne imaginăm
statui imense sculptate-n spatele propriilor
umbre.
Căutăm muze și feți frumoși care să ne ducă
la noi, la ei, la alții și de fiecare dat-altundeva.
Lespezile cad și ne găsim...
acasă,
întrebându-ne ce spirale ciudate a mai facut Mobius in ultima vreme.
și ciclul, niciodată ascultător, ne-aruncă,
zâmbind mereu,
în lături dureroase,
prin curți și cimitire,
prin case și morminte.

și ne-ntâlnim cu ea...
frumoasă și urâtă
tânără și batrână, zâmbește plângând,
căutând să ne uite, dar în zadar...
știe că suntem noi, și noi o știm
prea bine.
ne cunoaștem, ne iubim,
ne-am iubit mereu și ne-am urât dintotdeauna.
Mă ia de mâna, te ia de mână, ne luăm de mână...
"mai du-te naibii!"