mama își căuta nebunia prin păr și-a dat seama că este al ei
îl descoperise într-o noapte
ștergându-și de pe figură semnele
eu sunt lombroso
articulase cu buzele dizolvate în cuvinte
ochii transparenți până la dispariție

rostirile vibrează în gâtlej și se fac auzite prin explozia instantanee a faringelui
imaginile scutură netezimea de oriunde ar fi privit și curg în riduri topite

o singură dată își rostise numele
oul care îi ținea loc de față
se rostogolise lovind la întâmplare
starea statului în fața celorlalți

mama lui nu va muri nebună starea de nebunie va fi tranzitorie
spre împlinirea golului își va uni mâinile cu fața într-un graal neted
de fapt fața lui închisă lor
stigmatele nu vor reuși să-l convingă
să devină ceea ce nu a fost
alunecarea ghețarilor pe piele
lacurile din pori

descoperă copilul simultan cu mama veșnic perpetuarea geometriilor vii
este dumnezeul care crede în fețele oamenilor și-n chipuri cioplite
în a lui nu