Dacă dau muzica mai încet
pot să-mi citesc gândurile ca pe niște fraze în Braille
la ieșirea dintr-un muzeu personal
de relicve cuminți
în care fie și numai o coastă de-a dumitale
ar putea să mă cuprindă și să mă ascundă.

Pentru mine timpul nici nu a început
în această casă deschisă
unde, în fiecare aceeași zi
un copil mă aduce râzând dimineața,
ca pe un zmeu auriu printre pale de vânt,

Noaptea nimeni nu mă închide și nici nu mă fură
câinelui sacru, cu câteva capete,
care mă ține între dinți.